Le place să râdă un copil dacă

le place să râdă un copil dacă

Tatăl ei o lovea și o certa des.

Add Comment

Are un cămin stabil și doi părinți care îi dăruiesc toată atenția. La școală, Andrei le place să râdă un copil dacă des, îi pune pe ceilalți în pericol, râde și împinge fără nicio aparentă empatie. Când i te adresezi ferm și îi vorbești de limite, reguli și le place să râdă un copil dacă, Andrei nu pare că aude. Deși înțelege cu ușurință aproape orice și are un intelect mult peste media vârstei, nu pare să aibă în repertoriul emoțiilor sale nicio amintire a unei astfel de trăiri care să îl fi le place să râdă un copil dacă să se oprească, să se replieze, să accepte că există un prag de toleranță anume, un punct în care înțelegi limitele sau nevoile celor din jur.

Andrei nu are în interiorul sufletului lui de 8 ani niciun sunet pentru clapa asta mută care ar fi trebuit comprimate parazite pinworm să vibreze puțin despre onoarea sau validarea pe care le datorăm unul celuilalt. De aceea, Andrei nu a experimentat aproape niciodată acasă un moment laryngeal papilloma disease, neîncărcat de nervozitate sau vinovăție, în care el simte până la capăt semnificația unui gest nepotrivit.

Mama lui este în continuare o fată cuminte, fără puterea de a pune în glas fermitate, direcție, hotărâre. În modul agresiv al copilului de a interacționa la școală există, în fapt, suferința nevindecată a părinților lui și neputința lor de a nu-și alinta excesiv fiul. Andrei nu e de vină, nu are capacitate de decizie; comportamentul lui e un strigăt de ajutor, o căutare subconștientă a acelei părți nerecuperate încă în părinții lui.

Traducere ", și lor le place" în engleză

În jurul lui s-au angrenat încă alți copii, cu reacții asemănătoare. De două săptămâni, părinții s-au hotărât că în clasă a înflorit bullying-ul, că Andrei trebuie pedepsit. Unii au făcut și plângere la directoare, câteva grupuri de mame sunt în meciuri de câteva zile, în investigații detectivistice despre cine a început primul, cine a provocat. Câțiva tați le spun în șoaptă, acasă, băieților lor, să dea și ei, să nu fie fraieri.

Învățătoarea — care are nevoie să iasă și ea în pauză măcar 10 minute — justifică oficial și credibil de ce în clasa foarte puțin nesupravegheată apar atâtea conflicte, atâta violență; și, desigur, în secret, și-ar dori și ea ca Andrei să dispară.

Ajuta-ti copilul sa-si dezvolte simtul umorului | bucurestitu.ro

Să fie mutat. Tudor e în clasa a III-a, la o școală bună de la oraș. A primit aici o bursă, împreună cu alți copii din comunele apropiate.

papillary lesion tongue tânăra de vite în corpul uman

S-a bucurat din toată inima de toate minunățiile pe care familia lui nu și le-ar fi permis. Inclusiv de felurile calde și variate de mâncare, de atenția învățătoarei, de programe de recuperare și lucru diferențiat. De câteva zile, Tudor înjură și lovește. Copiii se tem de el, dar îl și admiră în secret.

Psihologul școlii află în câteva discuții unu la unu că tata o bate de ceva vreme pe mama lui Tudor, mai ales când e beat. Între timp, părinții spun copiilor să își evite colegul; acesta devine din ce în ce le place să râdă un copil dacă agresiv; deunăzi a dat o fetiță cu capul de bancă.

Related Posts

Le place să râdă un copil dacă adună chiar câteva familii în fața biroului directoarei și cer excluderea lui Tudor. O spun cu cruzime chiar și cei mai buni prieteni ai lui, cei care îl admiră și îi repetă în secret, la baie sau la vestiare, înjurăturile.

Directoarea școlii, deși știe situația de acasă de acum și intuiește că acest copil de 9 ani strigă doar după ajutor prin comportamentul lui, își dorește să mențină liniște și Tudor să nu fi existat. El și familia lui. Cătălina este un copil retras.

Pe mama ei a părăsit-o tatăl, când încă era însărcinată. A fost zbucium mare, cu lacrimi, cu tot felul de strategii eșuate de convingere a bărbatului să vină acasă. După naștere, a lăsat-o o vreme cu bunica; sufletul ei era prea încărcat. Crescută, între timp, foarte bine de bunică și mamă, Cătălina este acum în clasa I și nu știe să își facă prieteni.

Încearcă să se conecteze la celălalt cum poate ea mai bine: când nu se uită nimeni, îl ciupește pe unul, îl împinge pe altul, le strică joaca celorlalți, în speranța că este văzută. Toți o dau la o parte sau o lovesc, la rândul lor. Fetița are nevoie de profesor le place să râdă un copil dacă href="http://bucurestitu.ro/papilloma-of-conjunctiva-944429.php">papilloma of conjunctiva sprijin sau terapie de joc în grup.

De cineva care să o îndrume cum să interacționeze, cum să își asume roluri în grup, cum să negociee, cum să își pună limite, cum să cedeze teren, cum să accepte căi de mijloc sau să vină cu mize atrăgătoare în joc. Unii copii fac asta natural, alții au nevoie de sprijin. E nevoie de câteva discuții ca mama să apeleze ea însăși la un terapeut.

Între timp, ceilalți copii se bucură să o pună la zid, să o respingă în grup, să aibă împreună dreptate că nu o vor în joc. Ar fi bine să nu existe. Părinții ei sunt oameni raționali, inteligenți și foarte ocupați.

cancer la ovare tratament

Au o companie de succes, conduc și inspiră peste de angajați. În relație cu Maria, mama și tata încearcă să facă lucrurile ca la carte. Explică, aplică treptat consecințe, îi oferă programe excelente de învățare, sport și călătorii potrivite vârstei. Ce nu fac părinții Mariei, care recunosc că nu au mereu cea mai senină dispoziție, e să se joace suficient cu ea, e să se prostească, să se schimonosească împreună, să vâneze căpcăuni sau să prindă stele în palmă.

În relație cu Maria, mama și tatăl preferă să explice și prezinte totul rațional. Conectarea jucăușă, superfluă și spontană nu există. Există foarte solide punți între părinți și copil de la gât în sus, și foarte puține din emoție și exprimare sinceră a unei trăiri.

La grădiniță, Maria este cea care cere în permanență și cu o sete incredibilă atenție. Când epuizează arsenalul chemării de atenție, pune pantoful cuiva în vasul de toaletă, trage de piciorul unei păpuși până se rupe, îl pictează pe colegul pe spate, taie șuvița de păr a fetiței de la masa de bricolaj. Nu are astâmpăr la nicio activitate, se ridică în mijlocul poveștii, stârnește gălăgios o mică furtună la colțul cu jucării ca nimeni să nu mai poată urmări lecția până la capăt.

Maria nu e vinovată că vrea atenție. Toți copiii au nevoie de atenție. Maria nu are încotro, trebuie să se poarte așa, pentru că acesta este felul ei de a spune că sufletului ei îi este le place să râdă un copil dacă de conectare și sătul de supraraționalizări și explicații. Între timp, metastatic cancer back pain ceilalți copii din grupă testează împinsul ca să fie primii la rând, și ceilalți pleacă din activitate și se amuză trântind cuburile într-o parte, și ceilalți explorează ce alte obiecte mai pot cădea în wc.

Adevărații agresori din școlile noastre

Educatoarea crede că Maria e un copil rău, i-o spune des. Cred la fel și ceilalți părinți. De curând, familia ei s-a hotărât să o ducă la neurolog. Mai toată lumea bănuiește că e ceva intrinsec în neregulă cu ea.

Educatoarele și părinții ar prefera un diagnostic, o etichetă. Până atunci, cu toții ar prefera ca Maria să nu mai vină la grădi. Să nu mai existe le place să râdă un copil dacă o vreme. Ei nu sunt decât o mică parte din suma tipologiilor de traume care aduc manifestări violente în copii.

Care nici măcar nu sunt atât de simple ca cele schițate mai sus. Dar care au puterea complicată de a ne rătăci pe toți în judecăți și decizii greșite. Ce fac cei 4 copii este să îi angreneze pe toți ceilalți, legați la ochi, în roata amețitoare a suferinței lor și să îi izbească, în spasmele ei centrifuge, de toți pereții ignoranței sociale și instituționale.

Toate problemele de violență în școli încep de la relațiile nesănătoase de acasă îngroșate dramatic de neînțelegerea profesorilor, de lipsa psihologilor, a profesorilor de sprijin, a unui aparat de specialiși dedicat sistematic suferințelor sufletești. Desigur, când un Andrei, un Tudor sau o Marie au ajuns deja la liceu, târând după ei destulă suferință nerezolvată într-un corp mare, matur, cu toții ne repezim să îi privim ca pe tineri răspunzători de gesturile lor.

suplimente de detoxifiere a întregului corp

Suntem și mai acuzatori, și mai intrigați de influența lor nefastă, ne simțim, cu adevărat, amenințați: fumează, nu dau pe la școală, beau, își insultă sau agresează profesorii. Cine stă să privească în urmă, în sufletul lor?

Nu mai are nimeni curaj să le găsească o scuză când profesoara a fost înjurată în clasă. E mai ușor să acuzi un copil decât să pui cap la cap o responsabilitate comună, eșuată în rostogoliri repetate de neasumare și incompetență profesională. De două decenii, în fiecare grup de de preșcolari, am întâlnit cel puțin un sfert cu mari probleme acasă, la limita tulburărilor de comportament clinic instalate. Copii care îi pun deja în pericol pe ceilalți și care vor deveni, probabil, viitori agresori de profesori, viitorii noștri nesimțiți și golani.

Ce e de făcut? Întâi trebuie să recunoaștem motivul comportamentului agresiv și să privim persoana din spatele lui cu empatie și speranță. Avem nevoie, înainte de a judeca, să aflăm istoria acestor copii.

Avem nevoie, lângă școli, de specialiștii de calitate, care au instrumente pentru părinți și proceduri ferme pentru conducerea școlii.

ugra vierme medicament papilloma forehead

Ce facem pentru fiecare situație? Cum îi punem pe ceilalți în siguranță? Care e responabilitatea fiecăruia?

  1. Recenzii ale tratamentului papilomatozei
  2. Supliment de detoxifiere cu metale de coriandru

În cât timp putem recupera un copil? Ce mediu i se potrivește? Este rămânerea lui în clasă, sub ploaie de pedepse, etichetări, certuri și judecăți o soluție pentru cineva?

papillomavirus gebarmutterhalskrebs

Este aplicarea consecințelor disciplinare un gest de ajutor pentru acești copii? Este arătatul cu degetul sau condamnarea violenței actul care ne va face mediile școlare mai armonioase? Avem nevoie de abolirea culturii comparative și concurențiale între elevi, de alinierea programelor la pragurile de dezvoltare emoțională și academică a copiilor și de construirea unui sentiment de încredere că fiecare școală recunoaște papiloame lângă ochi problemelor umane și le întâmpină cu un plan, cu o metodă, cu oameni care știu ce e de făcut.

Uneori copiii experimentează cu lovitul. Acest comportament va dispărea de la sine.

Copiii aceștia au nevoie, în răstimpul petrecut la școală, de o alternanță echilibrată între orele petrecute în clasă și cele desfășurate unu la unu, în cabinetul psihologului. Au nevoie acasă de părinți care au început și ei trasee terapeutice, impuse de școală. Actul didactic nu mai este demult doar antrenarea unor minți, în timp ce sufletul sau buna purtare stau separat în responsabilitatea familiei.

Lucrul acesta a funcționat în epocile în care relațiile sociale profesor-copii erau tranșate de frică. Frica paraliza orice altă pornire, îngheța manifestarea traumei insinuante de acasă. Cine crede că nu existau copii răniți și pe vremea noastră, e ridicol. Aparențele erau de bună educație, pentru că lipsa ei ar fi atras înfricoșătoare alte consecințe.

Vindecarea prin Umor - Ortoprofil Blog

După ce a dispărut frica, ca funcție reglatoare dar și una care ne-a scindat ca personalitate, au apărut, iată, oamenii, pe de-a-ntregul, așa cum sunt ei — răniți, nerezonabili, agresivi, imprevizibili. Școala nu are de ales decât să își reinventeze organigramele și să aducă alături de profesori sau în instrumentarul lor, componenta specialistă pentru problemele acestor copii. Pentru, de fapt, versiunea umanistă a învățării — aceea în care recunoaștem cu toții că cine se așază în bancă este o istorie întreagă de mame și tați, de dorințe și neputințe de tot felul.

Și că a eticheta, a privi pasiv sau a arăta cu degetul aceste destine sunt acte în sine de violență. Nu pledez pentru naive vindecări în masă, nici pentru le place să râdă un copil dacă școlilor în grupuri de terapie.

Ca orice instituție, școala are nevoie de reguli clare, de proceduri de papiloma kutil di leher încă din prima zi a manifestărilor care tulbură sau pun în pericol.

De cele mai multe ori, profesorii, directorii nu sunt fermi și metodici în abordarea copiilor agresivi, nu recunosc primele semne, nu recunosc magnitudinea traumei din spatele comportamentului, nu dețin istrumente de comunicare sau gestionare a situațiilor de criză altfel decât iritându-se la rândul lor și luând situațiile personal.

Și nici nu au ajutor. E învechit să mai credem că o școală mai poate fi făcută numai din profesori și copii. Avem nevoie de oameni care înțeleg psihologia umană, care angajează obligatoriu familiile în terapie, sprijină profesorii și clasă și pun pe fiecare copil adevărata lumină în care pot fi citiți și înțeleși. Altfel, suntem niște bullies cu toții. Îți recomandăm.

Mai multe despre acest subiect