Agenți antiparazitari pentru omul neparazitar

agenți antiparazitari pentru omul neparazitar

Incubaţia: perioada cuprinsă între infecţie şi apariţia primelor agenți agenți antiparazitari pentru omul neparazitar pentru omul neparazitar ale bolii.

In această fază, patogenul creşte, se dezvoltă, se înmulţeşte, invadând planta. Cunoaşterea perioadei de incubaţie, care variază în raport cu specia şi condiţiile de temperatură este importantă în prognoza şi avertizarea bolilor plantelor.

Manifestarea bolii: perioada care debutează cu apariţia primelor simptome. Intrebări 1. Care sunt principalele tipuri de simptome prin care se manifestă bolile pantelor? Care sunt diferitele tipuri de pierderi ocazionate de atacul agenţilor patogeni? Explicaţi importanţa acestei deosebiri în diagnoza bolilor. Corelaţi simptomele interne observate în cazul unor boli şi manifestarea lor externă. Enumeraţi modalităţile de pătrundere a agenţilor patogeni în plante şi argumentaţi importanţa cunoaşterii lor.

Sunt prezentate caracterele generale ale virusurilor şi viroizilor, clasificarea şi multiplicarea acestora, simptomele caracteristice precum şi modalităţile de transmitere şi răspândire care fundamentează posibilităţile de control.

Capitolul oferă o imagine de sinteză asupra structurii şi funcţionării acestor particule fitopatogene, relaţiile lor cu planta şi factorii de mediu, elemente specifice care orientează modalităţile de diagnostic precum şi strategiile de control.

chirurgie vol2

Virusuri fitovirusuri Bolile virale ale plantelor sunt boli persistente şi incurabile. Spre deosebire de om sau animale, agenți antiparazitari pentru omul neparazitar nu dispun de un sistem de apărare de tip imunitar, capabil să elimine agenţul infecţios şi să antreneze însănătoşirea. In plus, nu există, pentru moment, procedee de luptă chimică directă contra infecţiilor virale; substanţele active care ar fi capabile să interfere specific cu ciclul viral de multiplicare sunt, în general, fitotoxice.

In consecinţă, metodele de combatere practicate în prezent sunt de natură profilactică. Această generalizare şi persistenţă a infecţiilor virale, adăugată dificultăţilor de control, explică importanţa acestor boli în fitopatologie. In ceea ce priveşte pagubele produse în horticultură, deşi virozele nu produc întotdeauna simptome spectaculare la nivelul plantei infectate, ele afectează vigoarea plantei şi sunt adesea cauza unor puternice scăderi de randament.

La aceasta se adaugă un efect negativ asupra calităţii producţiei, prejudiciabil în special la plantele ornamentale. Caractere generale Definiţie. Virusurile sunt sisteme acelulare nucleo-proteice, fără metabolism corpuri largi de fixare a benzii şi care se pot multiplica numai în celulele vii.

Numărul total de virusuri cunoscute până în prezent depăşeşte şi aproape jumătate dintre agenți antiparazitari pentru omul neparazitar sunt virusuri ale plantelor.

Virusurile diferă de toate celelalte microorganisme patogene nu numai prin formă şi mărime ci şi prin simplitatea alcătuirii chimice şi structurii fizice, a metodelor de infecţie, multiplicare, translocare în gazdă, diseminare şi simptome produse. In urma descoperirilor din bacteriologie şi identificării a numeroşi germeni patogeni, acest termen a fost rezervat agenţilor de mărime mică, capabili să traverseze filtrele bacteriologice şi având capacitatea de a se multiplica în organismul viu, infectat.

Particulele virale virionii prezintă diferite forme: bastonaş baciliformefilamentoase, flexuoase sau rigide, sferice fig. Dimensiunile lor variază între nm particule sferice şi nm particule alungite. Genomul particulelor virale este reprezentat în general de ARN acid ribonucleicmai rar de ADN acid dezoxiribonucleicniciodată de ambii acizi nucleici. Genomul este înconjurat de unităţi proteice capsomere al căror ansamblu formează un înveliş extern capsida.

Capsida stabilizează nucleoproteina virală şi protejează acidul nucleic intern. La unele virusuri există şi un alt înveliş — peplos, care asigură stabilitatea particulei şi fixarea ei de peretele celulei.

Numărul, dimensiunea şi forma capsomerelor diferă de la un virus la altul, aceste elemente constituind criterii taxonomice.

Colesterolul și ficatul

Natura acidului nucleic viral ADN sau ARNstructura sa monocatenar sau bicatenarmasa moleculară şi secvenţa de bază a fiecăreia dintre ele constitue parametri de precizie care permit stabilirea fişei de identitate a fiecărui virus ca şi legăturile cu alte tipuri de virusuri. Morfologia particulelor virale a. Taxonomia şi clasificarea virusurilor au la bază criterii morfologice tipul particulei virale, tipul de incluziuni, citopatologiebiologice spectrul de plante gazdă, vectori şi moleculare organizarea genomului.

Clasificarea virusurilor se realizează, în prezent, conform sistemului internaţional de clasificare tabelul 2. Câteva exemple selective ale clasificării unor fitovirusuri sunt prezentate în tabelul 2. Au existat diferite sisteme de denumire, în prezent fiind acceptat sistemul propus de Comitetul Internaţional de Taxonomie a virusurilor.

moduri de infectare cu tenioză nasal vestibule papilloma

Exemplificăm pentru Virusul Mozaicului Tutunului: a. Principalele proprietăţi ale particulelor virale sunt: Ultrafiltrabilitatea: capacitatea virusurilor de a trece prin filtrele bacteriene, dacă au dimensiuni până la micrometri. Cristalinitatea: capacitatea de a cristaliza producerea de plăci hexagonale, cristale aciculare, romboidale.

Biotropismul pozitiv: proprietatea virusurilor de a se replica numai în celula vie. Stabilitatea în suc celular, rezistenţa sau longevitatea in detoxifiere la picioare timpul de la extragerea sucului infecţios până la pierderea capacităţii de infecţie variabil, de la câteva ore la câţiva ani. Diluţia limită. Proprietăţi serologice: inoculate agenți antiparazitari pentru omul neparazitar organismul unui animal agenți antiparazitari pentru omul neparazitar virusurile dau reacţii serologice specifice aglutinare, precipitare.

Acceastă însuşire este folosită în tehnicile de laborator şi câmp pentru depistarea infecţiilor virale în stare latentă. Rezistenţa la uscare şi îngheţ: variabile, majoritatea virusurilor nerezistând mult timp la uscare.

Rezistenţa la presiune: are valori mari. TMV — îşi pierde capacitatea de infecţie la atm. Sarcina electrică: negativă, la electroforeză virusul se îndreaptă spre anod polul pozitiv.

Procesul infecţiei virale. Circulaţia virusurilor în plantă. Pătrunderea virusului în plantă este indispensabilă pentru declanşarea procesului de infecţie.

paraziți prădători tratament pentru viermisori la adulti

Spre deosebire de ciuperci, de exemplu, care dispun pentru acest lucru de spori, virusurile nu au structuri proprii adaptate pentru diseminare care să le permită pătrunderea în celula gazdă. Pentru a surmonta cele două bariere fizice — cuticula la suprafaţa limbului foliar apoi peretele pecto-celulozic rigid care înconjură celula vegetală, particula virală nu poate intra în contact cu citoplasma celulei decât după rănirea cuticulei, prin frecare naturală sau provocată în timpul unei infecţii mecanice experimentale.

Vectorii biologici ca insectele şi nematozii pot îndeplini eficace intrarea virusului în celulele epidermei foliare sau radiculare sau în ţesuturile floemului.

Dacă planta este sensibilă la virus, acesta se multiplică în primele celule infectate.

Curs Fitopatologie

Plecând de la centrul de infecţie primară, virusul se răspândeşte mai mult sau mai puţin rapid în celulele vecine ţesutului parenchimatos unde declanşează agenți antiparazitari pentru omul neparazitar cicluri de infecţie.

Trecerea de la o celulă la alta se face prin poduri citoplasmatice — plasmodesme, fiind guvernată de o proteină virală - proteină de difuzie. In parenchimul celulelor frunzelor virusul circulă cca. Circulaţia virusurilor pe distanţe mari are loc prin floem — antrenate pasiv de curentul de sevă elaborată şi mai rar prin xilem.

In general, virusul, atingând ţesuturile vasculare, invadează toată planta; infecţia este sistemică şi conduce la generalizarea şi permanentizarea acesteia.

Deplasarea prin floem se face la distanţe mari şi cu viteze de 0. Odată virusul intrat în agenți antiparazitari pentru omul neparazitar circulă rapid spre regiunile de creştere regiunile apicale sau în alte părţi ale plantei care utilizează hrana tuberculi, rizomi. Studiu de caz: virusuri cu ARN monocatenar fig.

Ribozomii celulei gazdă se poziţionează pe acest ARN agenți antiparazitari pentru omul neparazitar traduc mesajul genetic în proteine. Printre proteinele sintetizate sunt şi cele structurale virale capsidiale şi cele nestructurale replicaze, proteine de difuzie.

Pentru a trece urothelial papilloma symptoms la informaţia purtată de ADN la sinteza de proteine este nevoie de o moleculă mesager; aceasta este ARN mesager ARNm care asigură transcripţia genei şi traducerea sa în proteine.

Cum ajută ouăle de prepeliță?

Numeroase fitovirusuri au ca suport al informaţiei genetice ARN. In timpul infecţiei, această moleculă de ARN va asigura două funcţii: o funcţie de mesager de traducţie, conducând la sinteza de noi proteine virale şi o funcţie de model pentru sinteza de noi molecule de acid nucleic. Numărul de virioni astfel sintetizaţi variază de la un virus la altul.

Multiplicarea virusurilor cu ARN monocatenar 25 2. Simptome caracteristice. Majoritatea virusurilor produc boli cronice şi mai rar letale.

Simptomele virozelor sunt foarte variate: acelaşi virus poate produce simptome diferite în funcţie de planta gazdă dar şi mai multe virusuri se pot asocia pe o plantă gazdă şi cauza simptome complexe. Simptomele foliare se manifestă dermatolog elimină papilomele decolorări — cloroze, mozaic, necroze, deformări sau reducerea limbului foliar.

Alt simptom caracteristic este nanismul sau piticirea.

  • Mulți oameni de știință spun că, din cauza lipsei de lizozim în dietă, suntem atât de des bolnavi.
  • Creste sub axile
  • Cine a spus că este imposibil să vindeci ciroza hepatică?
  • Send Send Ficatul, ca și alt organ, nu are nevoie de îngrijiri speciale.
  • Curs Fitopatologie
  • Cuvântul editorului. Medicamentul veterinary/veterinary drug merge înainte! - PDF Free Download
  • (DOC) Cursuri parazitologie s virusologie facultatea de medicina | silviu don - bucurestitu.ro
  • Ficatul și rolul acestuia în organism - Diagnosticare June

Lipsa simptomelor este datorată unor virusuri latente pe care plantele le tolerează. Adesea simptomele sunt mascate — ele dispar temporar sub influenţa condiţiilor climatice în special a temperaturii mai ridicate. Transmiterea şi răspândirea virusurilor Cu câteva rare excepţii, particulele virale se denaturează rapid în afara celulei gazdă.

wart on leg skin cancer

Transmiterea verticală perpetuează virusul contaminând organele utilizate pentru multiplicarea plantei — mai ales prin organe de înmulţire vegetativă şi doar în cazuri mai rare prin seminţe şi polen la plantele leguminoase şi cucurbitacee. Având în vedere că aproape toate plantele de cultură se înmulţesc vegetativ, acesta este un mod important de trasnmitere.

copilul are adesea viermi

Trasmiterea mecanică în natură prin contact este relativ neimportantă. Asemenea transmitere poate avea loc după ce un vânt puternic a deteriorat frunzele unor plante vecine, bolnave şi sănătoase sau când plantele sunt rănite în timpul practicilor culturale de unelte, mâini, haine, animale care se hrănesc iar sucul vegetal este transportat la plantele rănite.

Cea mai mare importanţă a transmiterii mecanice a virusurilor plantelor constă în faptul că este indispensabilă în studierea bolilor virale. Transmiterea prin altoi. Este realizabilă la majoritatea virusurilor, fiind totuşi legată de receptivitatea donor-acceptor. Altoirea este câteodată utilizată pentru inocularea plantelor indicatoare. Transmiterea prin cuscută. Cuscuta formează haustorii care se dezvoltă de la epidermă şi care pătrund în ţesutul plantei gazdă.

pastila parazita din Vietnam papilom în nas cum se elimină

Ei se unesc în fascicule, dintre care unele stabilesc contacte cu xilemul, altele cu floemul. In special virusurile din floem sunt transmise prin cuscută, fără ca purtătorul de virus cuscuta să exteriorizeze simptome.

  1. Că viermii ies după tratament
  2. Fitopatologie Iacomi B. - Free Download PDF
  3. Boli hepatice parazitare - Colecistita -

Transmiterea prin insecte afide, tripşi : calea cea mai frecventă de diseminare, majoritatea fiind insecte care au aparatul bucal pentru înţepat şi supt. Insectele vectoare cele mai active ale virusurilor plantelor sunt reprezentanţi ai ordinului Homoptera, deşi şi alţi reprezentanţi pot fi vectori ai unor boli cu importanţă economică.

Cifrele corpului nostru. Film cognitiv. Unul dintre organele vitale ale unei persoane este ficatul. Este neprotejat și situat în partea dreaptă a cavității abdominale. Efectuează ficatul cu aproximativ 70 de funcții diferite.

Virusurile transmise prin insecte pot fi clasificate în două categorii: circulante şi necirculante. Nematozi: Virusurile sunt achiziţioante de la o plantă şi inoculate într-una sănătoasă în minute. Ciuperci, organisme fungiforme. Se cunosc în agenți antiparazitari pentru omul neparazitar cca. Zoosporii sunt cei care asigură transmiterea virusurilor.

Acste ciuperci vectori au şi alte forme de conservare spori de rezistenţă care asigură conservarea virusului timp de mai mulţi ani în resturi vegetale sau în sol. Virusurile necirculante sunt purtate pe piesele bucale în timpul transmiterii şi comportă virusuri nepersistente şi semipersistente.

Virusurile circulante circulă prin vector via canalului alimentar, sistem digestiv, hemolimfă, glande salivare şi canal salivar prin care sunt introduse într-o nouă plantă; ele agenți antiparazitari pentru omul neparazitar de tip persistent. Virusurile nepersistente sunt achiziţionate prin înţepături foarte scurte optim secunde dar afidul pierde rapid capacitatea de a inocula virusul la plante succesiv după câteva minute.

Virusurile nepersistente sunt, în general, transmise pe cale mecanică. Virusurile semipersistente necesită o perioadă minimă de înţepătură de 30 minute atât pentru achiziţionarea din planta atacată cât şi pentru inocularea unei agenți antiparazitari pentru omul neparazitar sănătoase.

Optimul de transmitere este obţinut cu înţepături de achiziţie de 12h şi înţepături de inoculare de 6 ore. Persistenţa este de ordinul a zile. Se pare că acest tip de virus se ataşează la interiorul canalului alimentar unde se acumulează, agenți antiparazitari pentru omul neparazitar este lăsat progresiv în timpul înţepăturii. Sunt în general dificil de transmis pe cale mecanică.

Virusurile persistente sunt virusuri circulante tipice şi netransmisibile pe cale mecanică. Perioadele de achiziţie şi inoculare sun de ordinul a zile. După înţepătura de achiziţie există o perioadă de latenţă cu absenţa transmiterii la sfârşitul căreia insecta poate transmite virusul păstrându-şi puterea de vector timp de lungi perioade.

Acest ARN infecţios de mărime toxemie gravidique, care migrează în electroforeză în zona ARN de transfer, a primit numele de viroid.

Viroizii sunt alcătuiţi exclusiv din ARN monocatenar circular, cu mărimea de nucleotide kDa. Majoritatea viroizilor induc boli specifice la plante importante economic cartof, tomate, hamei, viţă de vie, pomi fructiferi — măr, păr, piersic, prun şi plante ornamentale — crizanteme, Coleus. Originea viroizilor rămâne ipotetică dar nu este vorba de virusuri primitive sau degenerate; ar putea reprezenta subproduşi ai activităţii celulare sau corespunde unor molecule fosile ale unei lumi precelulare.

Care sunt principalele caracteristici care fac din virusuri un grup aparte de patogeni? Care sunt principalele modalităti de transmitere şi răspândire a virusurilor?

Cum putem utiliza în practica horticolă cunoştinţele asupra modalităţilor de transmitere şi răspândire a virusurilor?

Încărcat de

Capitolul oferă o imagine de sinteză asupra bacteriilor şi fitoplasmelor fitopatogene, a relaţiilor acestora cu planta şi mediul precum şi strategiile parazitare specifice. Sunt prezentate caracterele generale, fundamentele clasificării actuale, strategiile utilizate pentru reuşita infecţiei. Cunoaşterea acestor elemente fundamentează diagnosticarea atacului şi orientarea strategiilor de control. Bacterii fitopatogene 3.

Caractere generale Bacteriile fitopatogene : microorganisme unicelulare, procariote ale căror celule nu sunt prevăzute cu un nucleu diferenţiatGram pozitive sau Gram negative; majoritatea au formă de bastonaş frecvent cu lungimea de µ si lăţimea de 0,8µ dar pot fi şi filamentoase genul Streptomyces. Forma şi dimensiunea celulelor reprezintă informaţii care definesc morfologia bacteriană, aceasta constituind timp indelungat criteriul esenţial de recunoaştere şi identificare a speciilor.

Morfologie si structura.

Mai multe despre acest subiect